April 27, 2007

Ajutor

Azi stau. La fel ca şi ieri. Sunt cuminte. Totuşi îmi cam lipseşte acţiunea. Îmi place să zbor. Atunci când zbor mă simt liber. Cui nu-i place să creadă că este liber? Fără griji, fără problemele zilnice care te fac să îmbătrâneşti mai repede. Viaţa e complexă, dar mie mi-e sete. N-am mai băut de vreo nouă zile. Apă. Cred că este un record. În România cel puţin. Simt cum încep să îngălbenesc. Dar nu cred că ăsta e sfârşitul. Totuşi puteau să se gândească şi la mine când au plecat cu toţii. Bine măcar că au stins lumina. Sunt chiar aşa al nimănui? Dacă plec şi eu acasă, la mine. Să-i văd atunci cum or să se descurce. Dar nu pot să mă mişc. Aşa că nu mai plec. Aştept.
Mă gândesc cu nostalgie la vremurile când mă scufundam cu totul în apă. Cum picăturile de apă îmi mângâiau fiecare por şi cum toată fiinţa mea simţea că are un rost pe lumea asta. Ce bine mă simţeam când eram bun şi eu la ceva. Ştergeam tabla. De cretă. Pentru ca alţi şi alţi elevi să înveţe. Desigur mai existau si elevi care pentru distracţia lor, dar si a mea, mă aruncau plin de apă de colo – colo. Asta e viaţa. Viaţa unui burete.
Dar azi stau. Odată şi odată tot va veni cineva să mă ude şi să şteargă tabla pe care scrie mare GREVĂ GENERALĂ. Şi iar am să simt util, pentru că fiecare are rostul lui.

No comments:

Post a Comment