May 16, 2007

O poveste

Merg. Mă îndrept spre casă. Este seară şi sunt obosit; am avut o zi destul de grea la muncă. Merg pe o stradă cu multe case. În depărtare aud nişte câini lătrând. Încep să merg mai repede; îmi este puţin frig şi vreau să mă încălzesc până ajung acasă. Când o să ajung o să mă arunc în pat şi mă culc. Dar până atunci trebuie să merg pe strada asta care pare că nu se mai termină. Mă uit la numerele caselor pe care le depăşesc. Văd o pisică albă în depărtare cum traversează strada. La ora asta nici o maşină nu mai circulă pe aici aşa că merg pe mijlocul străzii. Nu ştiu de ce dar drumul spre casă noaptea mi se pare mai lung decât ziua. Mă uit pe unde calc pentru că strada nu este luminată foarte bine. Îmi văd umbra. O privesc atent. Deodată văd cum umbra mea merge mai repede decât mine.
Încerc să ţin pasul cu ea. Mă opresc puţin şi mă gândesc că aşa ceva nu se poate. Dar umbra mea merge în continuare înainte. Mă uit rapid de jur împrejur pe jos şi nu mai văd nici urmă de umbră. Umbra mea a fugit de mine? Instinctiv o iau la fugă. Sincer nu ştiu ce fac dacă o prind? Încep încet-încet să o zăresc. Acum merg în spatele ei cam cu 10 paşi. Respir greu pentru că am alergat. În cap mi se formulează cam multe întrebări fără răspuns. Amân aceste dileme pentru că minunata mea umbră intră într-o curte. Poarta este deschisă dar eu nu intru, mă opresc şi îmi caut umbra din priviri. Curtea în care a intrat umbra mea este de fapt un gang lung şi îngust, luminat vag doar de lumina lunii pline. Aştept. Între timp încep să mă întreb ce fac eu acolo în loc să merg mai departe înspre casă. Dar nu pot să-mi explic ce mi se întâmplă, aşa că mai aştept câteva secunde curios în faţa casei în care a intrat umbra mea. Liniştea nopţii şi gândurile mele sunt tulburate rapid de un ţipăt scurt şi înspăimântător. Nu pierd timpul şi o iau la fugă. După câţiva zeci de metri întorc capul şi mă uit în spatele meu. Umbra mea aleargă după mine. Ajung acasă în sfârşit. Sunt frânt după această întâmplare. Deschid uşa şi intru în casă. Aprind lumina. Rămân mut. Mă privesc în oglinda din hol şi nu îmi vine să cred ce văd. Am mâinile pline de sânge şi observ că nu este sângele meu. Dau fuga la baie, fac un duş repede şi mă culc. Încerc să adorm dar nu pot.

No comments:

Post a Comment