April 04, 2007

O zi obişnuită

Azi e cald afară. Mă îmbrac cu tricoul meu galben şi ies în balcon. Îmi aprind o ţigară fără filtru şi mă zgâiesc la doi porumbei care stau în ce a mai rămas din copacul din faţa blocului. Era un copac frumos înainte să intre băiatul vecinului cu maşina în el. Porumbeii se găinăţează. Încerc să-i nimeresc cu mucul ţigării pentru ca se găinăţau pe maşina mea.
Sună soneria. E vecinul meu Costică, care mă invită la o partida de table în faţa blocului. Îmi iau şepcuţa albastră şi ies la table. Obişnuiesc să joc table de 13 ani, de când m-a mutat Ceauşescu în blocul ăsta nenorocit. Eu sunt superstiţios. Dacă nu mă îmbrac cu tricoul galben după ce mă trezesc, îmi merge rău toata ziua, iar şepcuţa dacă nu o port când joc table n-am nici o şansă în faţa lui Costică.
Îmi ia prima linie la mustaţă. Dacă nu dădea şase-patru câştigam. Ştiind că mă oftic Costică râde pe sub mustaţa lui deasa. Eu îl înjur în gând. Începem a doua linie. Sunt încordat. Dacă pierd şi linia asta pierd partida, iar Costică o să se laude cu reuşita lui la şedinţa de bloc de mâine. Am nervii întinşi la maxim. Arunc zarurile aşa de tare încât sar din cutie.
“Du-te ia-le tu Costică.”
“Ia-le tu băi, că tu eşti loser-ul, zice el pe un ton arogant.”
N-am înţeles ce e ăla loser, dar mă ridic să iau zarurile, înjurându-l în gând.
“De ce mă înjuri băi, îmi zice el împingându-mă.”
Mă dezechilibrez. El vrea să mă prindă şi mă apucă de tricou. Aud cum tricoul trosneşte şi se rupe, iar eu sunt pe jos.Asta a pus capac la toate. Putea să mă facă oricum îi venea lui, dar dacă mi-a rupt tricoul galben care îmi dădea speranţe de mai bine în fiecare zi, trebuie să trec la acţiune. Mâine am să propun demiterea lui din funcţia de administrator de bloc şi dacă nu-l dau jos îi dau foc la apartament. Al dracu’ ce m-a enervat...

No comments:

Post a Comment