November 19, 2007

Unde e Sputnik?

Totul a început când Cornel P. s-a trezit pe 4 octombrie 2057 la ora 13:00. Atunci când a privit ceasul şi-a dat seama că ceva este în neregulă. Oare ce anume nu funcţionase cum trebuie? Prima întrebare care îi venise în minte a fost: unde e Sputnik?
Sputnik era câinele semielectronic, din rasa R-7 pe care Cornel P. îl primise cadou de la iubita lui. Acest câine era special pentru că fiind pe jumătate un câine obişnuit şi pe jumătate un robot, putea să fie programat astfel încât să îndeplinească diferite treburi casnice şi nu numai. Dacă la început Cornel P. se amuza când îl vedea pe Sputnik făcând curăţenie, acum devenise un lucru banal ca acest câine să aspire şi să spele covoarele, să şteargă praful cu coada sa telescopică, să spele gresia şi faianţa şi cel mai important lucru, care atunci nu a funcţionat, să latre pentru a-şi trezi stăpânul. Dar Sputnik nu avea voie să latre, ca orice câine obişnuit când avea el chef, ci doar atunci când i se permitea explicit şi la ore fixe, când era programat. Aşa că atunci când Cornel P. s-a ridicat din pat şi a privit ceasul care arăta ora 13:00 şi-a dat seama pe lângă faptul că a întârziat 5 ore la serviciu şi că Sputnik păţise ceva. După ce s-a mai dezmeticit puţin, Cornel P. s-a repezit spre computerul central din casă, model CC80, în speranţa că îşi va găsi imediat câinele prin sistemul de supraveghere prin GPS sau că măcar i se va oferi un răspuns plauzibil la întrebarea: unde este Sputnik? Computerul central, cel care controla bunul mers al activităţilor în întreaga casă, prin faptul că avea grijă de securitatea perimetrului, comanda la diverşi furnizori orice aliment sau bun necesar traiului, efectua plăţi prin transfer bancar şi cel mai impresionant lucru, avea câte un răspuns logic la orice întrebare, de data aceasta nu ştia nici el ce s-a întâmplat cu câinele. În aşteptarea unui răspuns Cornel P. începuse să lovească nervos computerul, dar încetă rapid pentru că îşi amintise că acest model CC80 pe care îl avea, era echipat şi cu tehnici de autoapărare. De supărare Cornel P. şi-a zis că oricum e prea târziu să mai treacă pe la serviciu, a ignorat prânzul special pregătit de computerul bucătar CB98 şi a ieşit pe pajiştea verde din faţa casei, unde în zilele însorite se juca cu Sputnik, în speranţa că CC80 va găsi o soluţie.
S-a întins pe iarba verde artificială şi a început să se gândească (lucru pe care nu-l mai făcuse demult) la toate variantele posibile şi locurile unde s-ar fi putut afla câinele. Dacă plictisit de această viaţă digitalizată a plecat pe altă planetă? Dar dacă a fost răpit de cineva?
Întrebările fără răspuns care se îngrămădeau în mintea lui Cornel P. începuseră să-i dea dureri de cap, deoarece niciodată în viaţa lui petrecută pe această planetă nu s-a confruntat cu aşa ceva. Orice maşinărie oricât de inteligentă ar fi fost ea nu putea înţelege că Sputnik chiar îi lipsea lui Cornel P. şi nu pentru că nu mai era nimeni care să se ocupe de curăţenie, ci pentru că între cei doi se stabilise o legătură sentimentală, deloc artificială.
Singura soluţie oferită de CC80 a fost să-i aducă lui Cornel P. aeroportabilul din garaj pentru a-l plimba pe acesta prin oraş în timp ce căutările continuau. Atunci când aeroportabilul a detectat cu ajutorul senzorilor săi o slăbiciune în mentalul lui Cornel P., a evitat să zboare pe străzile pe care se plimbau în linişte diferiţi câini însoţiţi de stăpânii lor şi a aterizat în dreptul singurei secţii de poliţie existentă în oraş. Timp de 18 secunde a aşteptat calm Cornel P. până când doamna în vârstă din faţa lui s-a convins că la poliţie nu se găsesc acumulatori.
- Încercaţi vis-a-vis doamnă, la magazinul specializat în consumabile pentru roboţi, a spus calm poliţistul.
Când în sfârşit i-a venit rândul să-şi spună problema, poliţistul l-a invitat pe Cornel P. să se aşeze pe un scaun pentru că tocmai atunci avea loc pauza de realimentare. În locul obişnuitei pauze de masă aceşti poliţişti roboţi aveau o scurtă pauză de realimentare şi reîmprospătare a softului, o dată pe lună.
- Trebuie să fie ziua mea nenorocoasă, gândi atunci Cornel P. în timp ce răsfoia un ziar electronic. De fapt el privea acel ziar indiferent, pentru că gândurile lui zburau departe, departe spre momentul în care a făcut primul pas pe această planetă. Sau chiar mai în trecut, atunci când trăia pe Pământ şi a comis o crimă. O crimă despre care acum citea un articol în ziar deşi trecuseră aproape 10 ani de la comiterea ei. O crimă care i-a schimbat viaţa în mare măsură deşi se putea considera norocos pentru că a putut alege între o închisoare normală pe Pământ şi acest prototip de detenţie care presupunea deportarea pe o planetă îndepărtată unde îşi putea duce, în libertate, restul zilelor. Ba chiar a putut alege 5 dintre cunoscuţi sau membri ai familiei sale care au fost clonaţi pentru a convieţui cu el. A primit o casă hiper-tehnologizată, o slujbă şi … de fapt a primit o nouă viaţă. Era conştient că nu se va mai întoarce vreodată pe Pământ deoarece fusese condamnat la 99 de ani de „detenţie” pe această planetă.
- Mă scuzaţi că vă întrerup gândurile, a zis dintr-odată poliţistul, făcându-l pe Cornel P. să tresară.
- S-a încheiat pauza?
- Ştiu de ce vă aflaţi aici domnule Cornel P., zice poliţistul pe un ton sobru. Şi mai ştiu şi ce anume vreţi să-mi spuneţi, aşa că vă rog păstraţi-vă cuvintele pentru a explica şefului dumneavoastră de ce nu v-aţi prezentat la serviciu astăzi.
Cornel P. rămăsese mut de uimire. Încremenise în faţa poliţistului şi nu-i venea să creadă că tot ce auzise era adevărat. Îşi dorea în acel moment să se trezească din acest vis urât şi să-şi continue viaţa lui simplă pe Pământ, departe de toată această hiper-inteligenţă artificială.
- Eu doar voiam să vă întreb…, dezamăgit de realitatea care îl înconjura Cornel P. s-a întors să plece din secţia de poliţie.
- Ştiţi cu ce acumulatori funcţiona Sputnik? îl întrerupe poliţistul. Cunoaşteţi faptul că dacă aceştia nu erau încărcaţi la timp el se va reseta şi nu vă va mai recunoaşte?
După câteva secunde de linişte Cornel P. izbucneşte, în timp ce se întoarce de la uşă:
- De fapt ştiţi ceva, mai bine mă arestaţi acum înainte să fac ceva ce nu vreau. Mă predau, mă dau bătut, gata, nu mai pot! De ce nu sunteţi corect cu mine şi nu-mi spuneţi că Sputnik a fost găsit de bătrâna de mai devreme şi că pentru a-mi recupera câinele eu am să o omor?
Cei doi au rămas nemişcaţi pentru o clipă ca într-o poză, unul mai surprins decât celălalt, apoi poliţistul a început să mişte afirmativ din cap şi să aplaude.

No comments:

Post a Comment