Vise despre vize

Închid ochii. Acum e bine. Mult mai bine. Bag mâna în buzunar şi găsesc portofelul. Al meu bineînţeles. Îl deschid, de curiozitate. E plin. Nu cu bani, cu cărţi de credit. Toate ale mele. Bag portofelul la loc, în buzunarul de la piept. Bag mâinile în pantaloni. În buzunare evident. Dau peste cheile maşinii şi peste telefonul mobil. Dacă mă gândesc bine cinci salarii m-am chinuit să-mi cumpăr şi eu o maşină ca lumea. Deşi eu sunt bugetar. Dar nu sunt bugetar la mine în ţară. Cad iar pe gânduri. Realitatea e dură. Eu stau la coadă. La bilete. Ăla mic vrea să vadă Dracula Parc. Îi fac toate poftele. Doar e în vacanţă. La bunicii din România.

Deschid ochii. Acum e rău. Mult mai rău. Bag mâna în buzunar şi găsesc portofelul. Azi era să nu mai fie al meu. Abia am scăpat de un şuţ în autobuz. Îl deschid, să mai treacă timpul. E gol. Nu am bani, sunt câteva seminţe şi un bilet de autobuz. Toate ale mele. Bag portofelul la loc, după ce sparg între dinţi seminţele. Bag mâinile în pantaloni. În buzunare e mai cald. Dau peste o cheie şi peste chitanţa de la telefonul fix. Mobil am doar în vise. Dacă mă gândesc bine cheia e de la trenuleţul lui ăla mic, pe care i l-am dat acum 2 ani de Crăciun, când n-am mâncat carne. Asta e, sunt bugetar. În fiecare zi mă gândesc cum să fac bani. Realitatea e crudă. Eu stau la coadă. La loterie. Loteria vizelor sau a viselor, cine ştie? Ăla mic o să aibă o viaţă mai bună. Cred că stau degeaba la coadă. Ar trebui să plec. Din ţară. Dar azi mă duc acasă. În România.