Deschid ochii şi ce văd …
Văd cea mai frumoasă perioadă din viaţă, copilăria. Când toată lumea îţi îndeplineşte poftele şi nu ai nici o grijă. Am şi acum în minte gustul dulceţii de cireşe amare servită cu socată atunci când mergeam în vizită la bunici. Nu pot uita nici mirosul de asfalt încins din zilele în care jucam fotbal până rupeam adidaşii cu prietenii din cartier. Sau învăţătoarea care ne spunea că există un sâmbure de adevăr în basme, iar după revoluţie spunea că noi putem afla adevărul.
Văd cum mă gândesc serios la ce facultate să dau examen (ASE sau Politehnică) neconştientizând că acea alegere îmi poate influenţa viaţa. Am emoţii la examene şi goluri în stomac când mă îndrăgostesc. Toate trec atunci când bei împreună cu prietenii. Simt cum banii joacă un rol important în viaţă, pentru că vreau multe şi pot avea puţine. Termin facultatea, sunt economist, mă angajez, muncesc, trăiesc alt stil de viaţă. Cu griji şi responsabilităţi.
Văd că pot să fiu fericit, totul pornind de la o simplă îmbrăţişare şi un sărut. Toată lumea este a mea. Mi se îndeplinesc visele. Iubesc şi atât. Îmi place când deschid ochii şi o văd lângă mine. Am promis că 400 de ani îi voi fi alături şi la bine şi la greu şi am de gând să mă ţin de cuvânt.

No comments:
Post a Comment