Un negru

Era într-o vineri pe la prânz, adică aproape de sfârşitul programului, pentru că noi vinerea avem program scurt. Desigur nu numai noi avem program scurt, dar sunt unii care ne invidiază pentru asta. Cornel P. juca şah în reţea cu un coleg de birou. Juca cu albele. Şi cum stătea Cornel P. aşa cu un ochii în calculator şi unul pe ceas, doar-doar timpul va trece mai repede, un negru a băgat capul pe uşă şi a întrebat: Elena nu-i aici?
Evident că individul Cornel P. s-a uitat lung la negru deoarece nu ştia că negrii pot vorbi româneşte şi mai ales pentru că ştia că nu are nici o colegă de birou, darmite una pe numele Elena. Negrul a înţeles şi el mesajul după ce a privit rapid întreg biroul şi a văzut că nu îl aştepta nici o Elena.
Luni dimineaţă chiar înainte să se facă ora 9, când Cornel P. încerca să-şi deschidă ochii, cu gândul încă la patul rămas gol acasă şi la aragazul pe care nu era sigur dacă l-a închis, negrul deschide brusc uşa biroului şi întreabă iar de Elena. Puţin speriat şi nervos Cornel P. îi răspunde destul de vag că: Nu-i aici! Adică ce să înţeleagă negrul, că Elena a fost şi tocmai plecase sau că pur şi simplu în acel birou nu lucra nici o femeie?!
Deja marţi Cornel P. făcuse pariuri cu colegii de birou dacă negrul îi va vizita din nou sau nu. Era cât pe ce să piardă pariul pentru că negrul a venit iar spre sfârşitul programului. Părea impacientat şi mai ales contrariat de atitudinea lui Cornel P. care jubila vesel cu răspunsul la binecunoscuta întrebare scris pe o foaie de hârtie. Dar ce a păţit, de ce nu o găsesc niciodată?, întreabă negrul.
Din păcate nu a primit un răspuns clar, ci doar o ridicare aproape în sincron din umeri a tuturor colegilor de birou ai lui Cornel P., care evident se gândeau cum să câştige înapoi banii pierduţi la pariu.
După o documentare temeinică la biroul resurse umane, Cornel P. şi colegii au aflat cu stupoare că în firma lor nu exista nici o angajată cu numele Elena. Dezamăgirea grupului a fost maximă mai ales că se apropia şi ziua de 21 mai, adică Sfinţii Constantin şi Elena şi băieţii aşteptau să-şi sărbătorească populara colegă.
Acest semi-necaz s-a răsfrâns inevitabil asupra negrului care a venit şi miercuri după aceiaşi inexistentă Elena, în sensul că individul Cornel P. intuind că venitul lui alternativ din pariuri nu este stabil l-a luat pe negru deoparte să-i explice cum stă treaba.
Părerea mea este să o uiţi… să o uiţi cât mai repede, a zis Cornel P. Cum?! Dar de ce? Ce s-a întâmplat, cum aşa? a întrebat dărâmat negrul. Pentru că nu mai vrea să te vadă, are pe altcineva, a răsucit cuţitul în rană diabolicul Cornel P. Negrul a lăsat ochii lui mari în jos, a oftat o dată şi a plecat cu capul plecat. Simţindu-se vinovat de toată încurcătura creată Cornel P. ar fi vrut să se ducă după negru să-i explice ce şi cum, dar nu a făcut-o. În primul rând pentru că se temea de reacţia negrului, mai ales că era destul de bine făcut, iar în al doilea rând s-a gândit că sigur va câştiga nişte bani şi mâine pariind cu colegii de birou.
După 10 minute s-au auzit nişte ţipete. S-a sinucis un negru, a zis cineva care a venit de afară, s-a aruncat de pe acoperiş. Dumnezeule! ce a fost în stare să-i facă săracului negru, au gândit toţi colegii de birou ai lui Cornel P. Staţi liniştiţi că nu-i negrul nostru, a zis uşurat Cornel P. privind atent cadavrul de la geamul biroului.

Următoarea zi nimeni nu a mai tulburat rutina biroului lui Cornel P. şi toţi aşteptau să treacă timpul mai repede şi să plece acasă. Mai puţin Cornel P. care până la urmă a uitat aragazul deschis şi casa i-a sărit în aer.