Marin lipseşte

Era o dimineaţă banală de martie. Afară tocmai se oprise ploaia şi Marin sforăia de se cutremurau pereţii. Niciodată nu s-a gândit că unele crăpături din colţurile casei erau rezultatul somnului său agitat. De aceea Maria avea dormitorul ei, separat şi bine izolat fonic. Dacă ştia că acea zi îi va schimba complet viaţa, Marin mai dormea cel puţin două ore, dar cum nu ştia ce surpriză îi pregătise destinul el îşi întrerupse brusc somnul cu intenţia de a-şi continua visul a doua zi de unde îl lăsase. Se visa pe o plajă infinită îmbătrânind cu burta la soare, înconjurat de mii de sticle de bere.

S-a trezit la fel de sictirit ca în oricare altă zi, dar după ce a ajuns la baie şi s-a spălat pe faţă, Marin şi-a amintit că acea zi urma să fie specială pentru el, mai ales că tocmai îşi dăduse demisia de la firma de transport unde lucrase jumătate din viaţă. Ca orice şofer care se respecta el asculta, în timp ce mânca micul dejun, manele. Dar în acea dimineaţă s-a hotărât să se schimbe şi în loc să dea drumul la postul de radio pirat care emitea 24 din 24 de ore numai manele, Marin a vrut să asculte muzică clasică. Imediat s-a gândit că nu are el timp pentru astfel de prostii şi cât ai zice „peşte prăjit” s-a îmbrăcat cu salopeta lui preferată şi dus a fost. Bineînţeles că după câteva minute s-a întors înapoi pentru că uitase să-şi ia la el o plasă. A căutat el o plasă cât de cât potrivită pentru ce avea el nevoie, dar alta mai încăpătoare decât cea roz cu buline albe a Mariei nu a găsit.

Înainte să plece, din nou de acasă, Marin i-a lăsat Mariei, pe masa din bucătărie, un bilet pe care scria mare cu litere de tipar: MARIN LIPSEŞTE!

Tot drumul s-a gândit ce o să facă el cu 3 milioane de euro şi nu i-a păsat că lumea râdea de el pe stradă când îl vedeau îmbrăcat cu salopeta lui galbenă şi ţinea mândru în mână o sacoşă roz cu buline albe. Din păcate toate visele lui Marin au fost spulberate ca un balon de săpun în momentul în care directorul loteriei i-a spus că premiul cel mare tocmai fusese acordat unei doamne Maria şi a realizat că nu avea la el nici un bilet câştigător. Pentru o secundă ar fi vrut să intre în pământ pentru că se simţea ca o furnică de mic. După ce a rupt de furie sacoşa roz în zeci de buline albe, Marin s-a întors acasă împăcat cu gândul că Maria fugise cu premiul cel mare, dar şi cu şeful ei de la fabrica de conserve. A dat drumul la manele, a desfăcut o bere şi s-a aşezat calm pe scaunul din bucătărie şi a zis în sinea lui că viaţa e frumoasă.