Deşi anunţul preciza clar: „Angajăm tinere roşcate natural, cu picioare lungi, proaspăt absolvente de studii, fără carte de muncă. Condiţii excepţionale!” Cornel P. a păşit pe poarta multinaţionalei din faţa casei lui, încrezător în şansele sale. Portarul a crezut că vrea să împrumute puţin zahăr sau ulei, aşa cum se obişnuieşte între vecini, aşa că l-a lăsat să intre fără nici o problemă. Ajuns la etajul 13 Cornel P. s-a aşezat cuminte la coadă, aşa cum învăţase în comunism, fără să-şi pună întrebări de genul: „Ce caut eu aici?” sau „Ce caut eu aici şi ce fac roşcatele astea în faţa mea?” sau „Ce caut eu aici şi ce fac roşcatele astea în faţa mea cu picioarele lor lungi?” Nu. El a aşteptat până i-a venit rândul şi s-a amuzat copios de fiecare roşcată care ieşea plângând că a ratat şansa unică în viaţă de a lucra la cea mai cea dintre toate companiile.
Atunci când a deschis uşa şi a intrat, pe Cornel P. l-au trecut toate transpiraţiile deşi afară erau minus 10°, pentru că simţea cum şansele lui scad dramatic în faţa unei comisii alcătuite numai din bărbaţi trecuţi bine de 50 de ani. Dar Cornel P. a tras aer în piept şi a început să spună câteva lucruri despre el. După 24 de minute fix, abia trecuse în revistă titluri academice şi diplomele obţinute în străinătate. După încă 17 minute comisia de evaluare a trebuit să-l întrerupă pe Cornel P. din discursul său înflăcărat pentru că se apropia pauza de masă şi de fumat, aşa că în unanimitate i-au strâns mâna în calitate de nou angajat.
Desigur directorul de la resurse umane a ţinut să-i precizeze că nu se încadra la fix în cerinţele anunţului, dar ţinând cont de calităţile şi pregătirea necesară pe care Cornel P. le avea întotdeauna la el, a primit primele detalii despre noul loc de muncă.
„Deci de mâine vă aşteptăm la lucru, în multinaţionala noastră!” a ţinut să precizeze directorul. „Tot ce trebuie să faceţi este să spălaţi ceştile de cafea din care cei 10 directori generali sorb cu maximă responsabilitate cafeaua de dimineaţă, de 10 ori pe zi. Evident că veţi spăla şi farfurioarele, fără să vă abateţi de la politica companiei noastre.” Deci 10 + 10 ori 10, a făcut repede un calcul Cornel P. şi după rânjetul pe care l-a afişat, s-a declarat mulţumit de noua provocare.
Atunci când a deschis uşa şi a intrat, pe Cornel P. l-au trecut toate transpiraţiile deşi afară erau minus 10°, pentru că simţea cum şansele lui scad dramatic în faţa unei comisii alcătuite numai din bărbaţi trecuţi bine de 50 de ani. Dar Cornel P. a tras aer în piept şi a început să spună câteva lucruri despre el. După 24 de minute fix, abia trecuse în revistă titluri academice şi diplomele obţinute în străinătate. După încă 17 minute comisia de evaluare a trebuit să-l întrerupă pe Cornel P. din discursul său înflăcărat pentru că se apropia pauza de masă şi de fumat, aşa că în unanimitate i-au strâns mâna în calitate de nou angajat.
Desigur directorul de la resurse umane a ţinut să-i precizeze că nu se încadra la fix în cerinţele anunţului, dar ţinând cont de calităţile şi pregătirea necesară pe care Cornel P. le avea întotdeauna la el, a primit primele detalii despre noul loc de muncă.
„Deci de mâine vă aşteptăm la lucru, în multinaţionala noastră!” a ţinut să precizeze directorul. „Tot ce trebuie să faceţi este să spălaţi ceştile de cafea din care cei 10 directori generali sorb cu maximă responsabilitate cafeaua de dimineaţă, de 10 ori pe zi. Evident că veţi spăla şi farfurioarele, fără să vă abateţi de la politica companiei noastre.” Deci 10 + 10 ori 10, a făcut repede un calcul Cornel P. şi după rânjetul pe care l-a afişat, s-a declarat mulţumit de noua provocare.
Împăcat cu gândul că şi-a mai împlinit un vis Cornel P. a căscat cu poftă în timp ce a traversat strada şi a intrat înapoi în casă. Brusc şi-a adus aminte că el se dusese la multinaţionala de vis-a-vis să ceară puţin zahăr pentru cafeaua lui.
No comments:
Post a Comment