Mi-am ales singur viitorul

Stau. Sunt întins pe podea. Mă gândesc. Oare mâine va fi mai bine sau mai rău? Oricum e bine că va fi. Soarele va răsări din nou. Am să mănânc. Am să beau. Am să merg. Am să vorbesc. Am să citesc. Am să râd. Din nou. Sau poate că nu.
Aş vrea să visez. Aş da orice să pot să stau liniştit. Măcar un minut. Să alerg. Pe o pajişte verde. Cerul să fie senin. Să aud păsările cerului cântând. Dar nu pot pentru că îmi este frig. Nu am cu ce să mă învelesc. Îmi e dor de ea. Când eram cu ea nu aveam nevoie de pătură. Acum abia dacă îmi mai aduc aminte cum arăta. Deşi o visez în fiecare noapte. Dacă aş putea să o scot din vise şi să o strâng în braţe.
Am început să nu mai îmi pese de nimic. Înainte regretam în fiecare zi. Acum am înţeles că nu pot schimba nimic. Asta e. Mi-a fost foame. Nu am putut să cerşesc. Şi i-am dat în cap. Copii lui au alt viitor acum.Am schimbat vieţile mai multor oameni. A fost de ajuns o lovitură. Un gest care mi-a schimbat viitorul. Oricât aş regreta, trecutul nu se schimbă. Ea nu a mai fost aceiaşi. Nu a vrut să mă mai vadă. Cerul nu a mai fost niciodată senin. Prezentul îmi oferă gratii de oţel, patru pereţi şi un pat de fier. Viitorul nu mai contează pentru mine. Restul sunt vorbe.